De ce meciul Ghiță – Iftimoaie nu a avut loc niciodată. „Încercam să facem un meci cum a fost Mayweather – McGregor în momentul respectiv. Interesul era…”. Provocarea în direct a fostului SPP-ist și răspunsul lui Ionuț

  • Publicat:
  • Actualizat:

Anii 2000 au obișnuit spectatorii români cu super-demonstrații de lupte cu eroi locali. Zmărăndescu – Sora rămâne producția reper marca Local Kombat, iar marele regret – faptul că în ring nu s-a turnat niciodată blockbuster-ul Ionuț Iftimoaie versus Daniel Ghiță, în esență duelul direct dintre cel mai iubit luptător tricolor și românul cel mai înzestrat, care a ajuns în Olanda pentru a-și desăvârși cariera.

Promotorul Eduard Irimia a explicat, în cadrul unei ediții speciale de ProSport LIVE, de ce lupta cerută cu insistență de fani, sponsori și media nu a avut loc niciodată. Totul are legătură cu începutul proiectului său de suflet, Local Kombat. „Au apărut cei mai tari sportivi din sporturile de contact. Zmărăndescu, Sora, Ghiță – care erau SPP-iști. Au apărut niște orgolii – eu sunt cel mai tare, eu le arăt cum stă treaba. A zis și Iftimoaie – stai, că vin și eu din Italia. Așa su apărut pe bandă niște eroi, deja existau niște povești.

Iftimoaie părea că vine dintr-o lume underground, ca sport de contact. ‘Băi, cine e ăsta?  Că nu a făcut nici kick boxing, nici box?‘ Cei care veneau din artele marțiale clasice – cum era Ghiță – îl vedeau ca pe un intrus. Că e haotic, că e altceva – tot comentau.

Eu, ca promotor, vedeam partea bună – că umple săli, că este un personaj popular. Până la finalul carierei, el și-a demonstrat influența în Local Kombat și în Superkombat. Pentru mine, era interesul de a crește niște eroi, dar nu să îi compromit în momentul respectiv. Încercam să facem un meci cum a fost Mayweather – McGregor în momentul respectiv”, afirmă la aproape zece ani distanță Eduard Irimia.

Omul care a construit un format viabil nu doar pentru România, ci și peste graniță și peste ocean, deschizând ușa multor tineri spre o carieră frumoasă, a explicat mai departe raționamentul.

„Ok, îl creștem până când merită financiar chestia asta. A existat la un moment o provocare în direct, la emisiune, la Florin Călinescu, în care Ghiță a zis – eu îți dau 100.000 de dolari să te bați cu mine. Iftimoaie mi-a zis – să văd banii într-o săptămână, că mă bat. Nu au venit niciodată banii ăia, de la nimeni. Dar, el atunci a fost dispus”, a punctat Irimia. Apoi, lucrurile s-au complicat.„Au apărut niște comparații de-astea: eu îl bat pe ăsta, ăsta te bate pe tine… Au apărut tot felul de comparații, ca și carieră, iar cea mai mare realizare la momentul respectiv la Local Kombat a fost meciul Zmărăndescu – Sora”, a concluzionat Eduard Irimia.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×